top of page

Trenduri în comunicarea de brand, ediția 2026


La ce să ne așteptăm începând de anul acesta și mai departe în branding și comunicare, personal opinion edition (respectiv the essentials, că dacă intru iar în profunzime, nu mai terminăm):


  1. Nevoia de reconfigurare a membership-urilor. Indiferent că vorbim de abonamente în Substack sau de alte comunități online plătite, un lucru devine cert: oamenilor nu le mai pasă că le oferi acces la arhiva ta cu sute de articole sau la ore întregi de materiale de învățare. Nu acesta va fi principalul selling point. Oamenii sunt deja suprasolicitați de la cât content consumă, nu au nevoie de încă o sursă care să-i facă să se simtă copleșiți.

  2. Nevoia de micro-comunități cu sens. Ne simțim tot mai izolați și singuri, iar asta se poate observa și în declinul în stare de bine și sănătate mintală. Oamenii nu mai au bandă să facă parte din 5 comunități mari în care nu cunosc de fapt pe nimeni sau în care simpla prezență se simte ca o obligație sau o temă în plus. Vor căuta tot mai mult comunități mici, reale și unde activitățile propuse nu sunt o sursă de anxietate și stres, ci de eliberare, conectare și fun.

  3. Nevoia mai mare de simplificare. Din nou, creierul nostru e deja copleșit de la atâta informație pe care o digerăm zi de zi. Atunci când căutăm un furnizor, avem nevoie ca experiența de a ajunge la el să fie cât mai simplă: site fără fonfleuri și explicații inutile, pagini ușor de navigat, oferte și beneficii explicate bine; răspuns rapid la solicitări etc. Oamenii nu vor mai avea răbdare să treacă de un AI ineficient, de a aștepta săptămâni după oferte sau să citească romane pe site până să ajungă la informația care-i interesează. Ceea ce se leagă de următorul punct.

  4. Nevoia mai mare de claritate. Pe toate canalele de comunicare. Aici mai vin cu o precizare suplimentară pe subiect: au fost câțiva ani în care titulaturile creative deveniseră un trend în sine. În 2026, indiferent dacă ești angajat/soloprenor sau antreprenor, renunță la titluri de tipul [industrie/specializare] wizard/magician/dragon (ex: personal brand wizard), sau altele asemănătoare. Capacitatea de procesare a scăzut, așa că ai nevoie mai mult ca oricând ca omul să înteleagă din primele 3 secunde cu ce te ocupi si cu ce poti să-l ajuți.

  5. Social media overwhelm. Probabil o simți și tu. Social media a devenit mai degrabă o sursă de stres, decât o sursă de relaxare. Anumite platforme deja suferă de ceva timp, engagementul fiind vizibil mai scăzut (FB, Instagram). Foarte mulți oameni aleg să consume mai puțin content în social media, iar asta se vede si prin timpul mediu de ecran mai scăzut, comparativ cu anii trecuți. Din perspectiva asta, marketing-ul si comunicarea vor deveni un pic mai provocatoare anul ăsta și vor forța specialiștii și antreprenorii să aibă o abordare mai creativă. Pentru noi, ca agenție de brand, e o gură de aer proaspăt, așa că de-abia așteptăm 😊 My 2 cents: oamenii vor migra încet-încet de pe anumite platforme (my bet e că Facebook-ul, dacă nu face ceva anul ăsta, va avea parte de o scădere dureroasă) și fie vor reduce complet screen time, fie vor migra către platforme mai puțin zgomotoase, care încă nu sunt populate de același nivel de toxicitate și de ads. Bonus challenge: cât de utile vor mai fi ad-urile din social media în acest context?

  6. Nevoia de întoarcere la vremuri mai simple. În vremuri tumultoase și incerte, tendința noastră e să ne întoarcem la un trecut mai frumos, în care ne simțeam în siguranță. Așa că brandurile care vor folosi elemente retro și de nostalgie vor avea o șansă mai mare să se conecteze cu audiența lor.

  7. Nevoia mai mare de transparență. În felul în care ne sunt folosite datele, în felul în care brandurile își desfășoară activitatea etc. Aici, mai adaug un personal ick factor: în ultimii ani, s-a suprafolosit tehnica de vânzare prin povești personale triste. Mă refer aici la cele în care brandurile personale făceau postări în care plecau de la o poveste traumatică de viață, ca la final să-ți vândă un program, un curs etc. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mai pot să le diger. Ba mai mult, dacă după ce am citit povestea lacrimogenă, văd un CTA de vânzare la final, mă simt trădată și nu o să cumpăr din principiu. E ok, poți să fii onest și să faci vânzare directă (sau să lași postarea lacrimogenă de sine stătătoare, ca parte din campanie, dar nu împreună cu partea de vânzare).

  8. De la influencing la self-influencing. De ceva timp, observăm deja fenomenul de de-influencing. Oamenii nu mai pun influencerii pe piedestal și nu mai cumpără atât de ușor un produs sau serviciu recomandat de ei. Ba mai mult, vor căuta mai întâi review-uri în social media, în Google business, pe redditt, prin AI. Vom observa însă și o schimbare mai de finețe: oamenii vor căuta mai multă autonomie, respectiv să ia decizii prin propriul for interior. Nu mai vor să vină alții și să le spună ce să cumpere, cum să trăiască. Vor să aibă claritate. Și să simtă că decizia a venit de la EI, nu că le-a fost impusă.

  9. Toleranță tot mai scăzută către marketing-ul old school, non-etic. Tactici de scarcity, manipulare, poziționarea în roluri arogante și auto-proclamate/inflamate etc. Fake gurus vor ieși la suprafață mai rapid ca oricând, pentru că oamenii vor fi mai conectați la propriul instinct și pentru că încrederea în Marii Salvatori va scădea (din nou, va crește autonomia internă).

  10. Less is more. Pe fondul oceanului de content și competitori, apare o tendință interesantă: cu cât vei fi mai scump la vedere (și vorbă), cu atât vei fi mai căutat și apreciat. Toți ne-am plictisit de algoritm și efectele lui. Știi reclama aia veche de la Sprite, cu „fetele simt când ești disperat?” Cam asta se va întâmpla și la nivel de content pe social media. Postatul des (aka de 5 ori pe zi) nu va mai fi asociat cu autoritatea sau cu expertiza, ci va deveni un zgomot de fundal. În schimb, dacă postezi mai rar (dar constant), ai șanse mai mari să-ți crească „ratingul” de brand. Un aspect esențial: atunci când postezi, postează ceva relevant, util pentru audiența ta.

  11. Cheltuieli mai conștiente. În ciuda perioadei incerte, oamenii nu se vor opri din a cheltui. Dar vor elimina tot ce consideră că nu le este necesar. În plus, găsim un nou sub-trend la categoriile de oameni cu educație înaltă, cu venituri pe măsură: the underconsumption trend. Asta înseamnă că deși își permit, ei nu mai doresc să facă risipă. Din considerente de climate change, de self awareness, de schimbare a valorilor, pe fondul contextului global din ultimii ani. În contextul ăsta, va fi esențial cum comunici și cum te poziționezi ca brand, ca să te asiguri că tu vei printre alegerile lor finale.


Toate shift-urile astea vor genera un pic de haos pentru companii. Va fi necesară o perioadă de ajustare, testare și rafinare asumată în comunicarea de brand. E esențial însă ca asta să se facă cu cap și cu o strategie în spate, dar care lasă loc de experimentare.


În lipsa ei, pe fondul disperării de a atrage înapoi consumatorii, crește riscul de a lua decizii proaste: lansări rapide, negândite; reinventări fără substanță; pivotări din teamă, fără o strategie în spate; o comunicare care pare forțată, neautentică.


Am mai zis-o și o zic din nou: 2026 e un an mai bun ca oricând să ai o echipă de branding lângă tine, tocmai ca să nu ajungi să faci nefăcute. Trecem printr-o perioadă de recalibrare la nivel colectiv, iar asta se vede inclusiv în marcomm.


Așa că dacă simți că deja se întâmplă asta, who you gonna call? 😊

anpc-01
anpc-02
  • LinkedIn
  • Instagram
  • Facebook

© POARTA9® 

Cookies  GDPR  |  T&C

POARTA 9 CONSULTING SRL
RO46677961   |  J29/2412/2022

București, România

bottom of page