top of page

Magicianul - Arhetipurile de brand

Continuăm seria despre #arhetipuridebrand, în care îți arătăm cum construim branduri folosind instrumente din psihologie și marketing 🧠. Dacă data trecută am vorbit despre Inocent, azi anunțăm cu uimire și curiozitate Magicianul 🧙‍♂️.


Pe scurt, arhetipurile de brand sunt preluate de la Jung și reprezintă 12 tipologii sau trăsături de caracter pe care orice cultură le poate găsi într-o formă sau alta în povești, basme, mituri și în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, Jung a comprimat toate personajele universale și le-a găsit locul la masa rotundă.


Back to you now 👉 Dacă business-ul tău caută să inoveze și este și șarmant, sunt șanse mari să aibă Magicianul ca arhetip dominant.


Magicianul este simbolul lui „se poate”. Deseori inovează sau reconstruiește complet servicii și produse, în moduri la care nici nu ai visa. E genul de brand care înțelege cum funcționează industria și lumea în general și alege să forțeze limitele posibilului.


Superputerea unui astfel de brand este că îți arată că se poate și altfel. Deseori produsele sau serviciile lui sunt complet atipice – precum fotografiile instant de la Polaroid sau aspiratoarele fără sac de la Dyson. Pe de altă parte, slăbiciunea unui astfel de brand este că poate deveni foarte secretos și protector cu „magia” lui sau, în cazuri extreme, poate manipula și induce în eroare fără să aibă de fapt un produs/serviciu real – cum a fost cazul Theranos.


O altă latură a Magicianului e că te inspiră să visezi. De aceea, brandurile ca Pixar pot avea foarte mare succes fără să-ți vândă un produs nemaipomenit, ci o experiență magică. Într-o anumită măsură, Disney face același lucru în parcurile lor, combinând Magicianul cu Inocentul.


Așadar, dacă alegi ca arhetip dominant Magician, ține minte:

✨ Brandul tău visează la o lume mai bună și acționează în consecință. Nu poți avea arhetip de Magician și să vinzi lucruri banale.

✨ Ai grijă la ce promiți. Magicianul poate folosi cuvinte mari ca să atragă, dar de la Magician la Șarlatan e o distanță mică.

✨ Ai grijă la modelul de business. Nu e nici ușor, nici ieftin să inovezi. E important să te asiguri că ai și cui să vinzi ceea ce creezi, așa că ia în echipă și oameni axați pe cifre.


Data viitoare vorbim despre arhetipul Îndrăgostitului, despre branduri care ne încurajează într-un mod foarte cald să ne deschidem, să spunem și să facem ce simțim.

anpc-01
anpc-02
  • LinkedIn
  • Instagram
  • Facebook

© POARTA9® 

Cookies  GDPR  |  T&C

POARTA 9 CONSULTING SRL
RO46677961   |  J29/2412/2022

Măgureni 103, PH

bottom of page