
Care e business-ul tău?
Sunt trainer - facilitez experiențe de învățare despre Public Speaking și Argumentare & Gândire Critică (Debate), pentru copii, adolescenți, studenți și adulți, în sesiuni 1 la 1 sau de grup.
Sunt coach - facilitez sesiuni 1 la 1 de dezvoltare personală, pentru adolescenți, studenți și adulți.
Cum ți-a venit ideea de business?
Aveam 16 ani când am descoperit Debate-ul, iar pentru mine, asta a însemnat să îmi descopăr vocea și curajul de a mi-o face auzită. Așa că, de atunci, n-am mai ratat niciun curs sau concurs legat de Debate sau Public Speaking.
Așa am ajuns să am o carieră în Radio, ca prezentatoare de știri, doar că ce mi-am dorit cel mai mult a fost să dau mai departe din expertiza și experiența mea și altora - mai ales copiilor, adolescenților & studenților, dar și adulților. Deci am început să colaborez cu diverși parteneri pentru asta. Până când tot mai mulți oameni au început să îmi solicite să lucreze cu mine, individual. Atunci mi-am făcut curaj și mi-am înființat PFA-ul.
În ceea ce privește coaching-ul, l-am descoperit prin tata și, pentru mine, a fost, de asemenea, transformator, la nivel personal, mai ales. Așa că, la fel ca în cazul Debate-ului și Public Speaking-ului, mi-am dorit să dau asta mai departe.
Cred cu tărie că, dacă lucrăm noi cu noi, astfel încât să ne cunoaștem - de la puncte forte, până la convingeri limitative care ne țin pe loc - ne descoperim inclusiv vocea și curajul de a ne face auziți - așa că, pentru mine, coaching-ul și experiențele de învățare despre Debate și Public Speaking merg mână în mână.
Care au fost primii pași pe care i-ai făcut?
Principala provocare întâmpinată a fost teama - sunt o persoană cu o nevoie mare de certitudine, deci ideea de a fi freelancer contravenea nevoii mele de siguranță. Din fericire, însă, făcând parte dintr-un mediu profesional și personal cu oameni foarte autonomi, mi-a crescut și mie această nevoie, ușor, ușor, astfel încât am prins curaj. Cel mai mare curaj l-am prins, însă, când oamenii au început să mă solicite, fără să mă promovez.
În momentul în care am văzut că sunt mai mulți care vor să lucreze cu mine, individual, am avut încredere că mă pot descurca și ca freelancer. De altfel, pentru mine asta a fost wow, în proces: că veneau oamenii către mine, fără să fac eu un efort. Așa am și început: zicând "Da" acestor solicitări și organizând sesiune cu sesiune. Ce am învățat e că, atât timp cât faci ce faci din suflet, cu intenția de a fi sprijin în călătoria de dezvoltare personală a celuilalt, clienții vin.
Care a fost twist-ul pe care l-ai adus în business?
Deocamdată nu am un twist, încă sunt foarte la început pe drumul ăsta :)
Ce obiceiuri de business sănătoase ai?
Networking-ul e unul dintre ele. Îmi place să cunosc oameni noi și diverși, cu care să fac schimb de perspective și, de ce nu, cu care să colaborez. Iar un alt obicei de business sănătos pe care îl am este acela de a fi deschisă la propunerile care mi se fac. Spun "Da", atunci când vine o oportunitate către mine (bineînțeles, atunci când rezonez cu ea și cu persoana care îmi face propunerea).
Care e acel sfat pe care l-ai da oricui?
Recomand oricui să deschidă ochii și urechile, atunci când alții văd în el sau ea abilități la care el sau ea nici nu s-ar fi gândit. Este ceea ce m-a ajutat pe mine să am cariera pe care o am. Nu m-aș fi gândit să prezint știri la radio, dacă altcineva nu mi-ar fi spus că aș fi bună la asta, cum nu m-aș fi gândit nici să fiu trainer, dacă altcineva nu mi-ar fi propus asta. Deci, deschideți ochii și urechile, s-ar putea să vă schimbe viața în moduri la care nici nu v-ați fi gândit :)
Care sunt superputerile tale?
Cred că am o energie care îi ajută pe oameni să se simtă în siguranță, să se deschidă și să prindă încredere în ei și în mine. De asemenea, cred că o altă superputere pe care o am este aceea de a vorbi cu impact :) și mai menționez o superputere: aceea de a crea și facilita experiențe de învățare memorabile :D
Cu ce poți susține comunitatea?
Ofer cu drag sesiuni de coaching 1 la 1 și pot oricând să împărtășesc tips & tricks despre Public Speaking, Argumentare/Gândire critică sau Facilitare, inclusiv sub forma unor sesiuni de grup sau tot sub formă de sesiuni 1 la 1. De asemenea, pot susține comunitatea promovând-o și, de ce nu, poate aducând anumiți invitați relevanți în domeniile care țin de dezvoltare personală, la întâlnirile pe care le organizează comunitatea.