top of page

Raluca - Co-founder & Human Catalyst la Urban Events


Adelina - contentwriter

Care e business-ul tău?

Împreună cu partenerul meu de viață și de business, am construit Urban Events, unde dăm tonul evenimentelor #altfel. Suntem cunoscuți în piață mai ales pentru Nunta Altfel, însă în cei peste 10 ani de activitate, am organizat sute de evenimente, atât în zona corporate, cât și B2C.


Ce facem noi mai exact: te ajutăm să construiești un concept coerent pentru evenimentul tău, îți găsim cei mai potriviți artiști (fie că vorbim de DJ, MC, trupă sau orchestră), asigurăm tot ce înseamnă sonorizare outdoor & indoor, punem la dispoziție scenotehnica, luminile de scenă și ecranele LED – toate, gândite astfel încât să se plieze pe tema petrecerii tale, dar și pe buget.


Cum ți-a venit ideea de business?

În urmă cu 11 ani, soțul meu își transformase deja pasiunea în job – era un DJ cunoscut și avea evenimente la care era rezervat cu luni în avans. Eu eram pe culmile corporației, într-un domeniu extrem de competitiv, în departamentul de sales și marketing. Amândoi munceam extrem de mult, motiv pentru care timpul pentru viață personală era mai degrabă un lux la amândoi. El avea evenimente aproape în fiecare seară, eu eram deseori plecată în delegații prin țară.


Și atunci a apărut întrebarea: cum putem să petrecem mai mult timp împreună? Declicul s-a produs la propria noastră nuntă, când, într-un moment de claritate, ne-am dat seama că asta vrem să facem împreună. Să aducem bucurie pe fețele oamenilor prin evenimentele pe care le creăm pentru ei.


Care au fost primii pași pe care i-ai făcut?

În primă fază, Alex a început să se specializeze pe nunți, astfel încât era book-uit doar în weekend-uri. Apoi, și-a extins pachetul de servicii și a început să ia artiști alături de el, dar și specialiști în zona de scenotehnică. Eu lucram în paralel cu jobul full-time și îl mai ajutam acolo unde puteam. Până în 2020, când am decis să-mi dau demisia și să intru în rândul antreprenorilor full-time.


Doar ca să-ți dau un teaser – eu mi-am dat demisia cu câteva săptămâni înainte să intrăm în lockdown, neștiind ce mă așteaptă. Cu toate astea, astăzi suntem în continuare pe piață și gestionăm sute de evenimente anual, ceea ce, pentru mine, e un semn clar că facem ce trebuie și că am avut clienți și colaboratori care au avut încredere în expertiza noastră.


Care a fost twist-ul pe care l-ai adus în business?

Noi suntem în permanentă evoluție și transformare, câteodată ne e greu și nouă să ne amintim ce schimbări am adus, care au schimbat iremediabil cursul companiei.


Probabil primul, și cel mai important, este faptul că ne-am nișat pe evenimente #altfel. Expertiza noastră se vede cel mai bine atunci când construim concepte super custom pentru evenimente, când îmbinăm mixul nostru de talente: organizare, perspectivă de ansamblu, viziune, empatie și creativitate.


Al doilea a fost că, într-o industrie bazată pe competiție, noi ne-am pus energia în a crea parteneriate de lungă durată cu colegii de breaslă și chiar să ne susținem reciproc business-urile. Așa, spre exemplu, am ajuns parteneri strategici în cadrul Mariage Fest, printre altele.


În al treilea rând, ne-am dorit să fim mai mult decât niște ”tranzacționiști” de artiști, ci chiar să creăm o comunitate pentru ei, cu tot ce înseamnă asta: sprijin în promovare, în comunicarea pe canalele proprii, sprijin în construirea transparenței financiare, coaching în gestionarea propriilor frici, consiliere pentru o mai bună gestionare a clienților on-site, dar și înainte/post eveniment. Într-o lume atât de volatilă ca cea a entertainmentului, am reușit să păstrăm colaborări cu artiști care ne-au fost alături încă de la început, din 2013, ceea ce pentru noi înseamnă enorm.


Ce obiceiuri de business sănătoase ai?

  • Am grijă să-mi conserv energia sau să o gestionez astfel încât să am energie tot timpul.

  • Pe fiecare pilon al business-ului caut să am un A player sau să îl formez

  • Depun eforturi conștiente spre a ieși din zona operațională, astfel încât să mă pot ocupa de core-ul business-ului.

  • Networking-ul cu oameni de calitate și business-uri complementare.


Care e acel sfat pe care l-ai da oricui?

Fii autentic si îți vei găsi oamenii de care ai nevoie, nu de care crezi că ai nevoie.


Care sunt superputerile tale?

Comunicarea, medierea, autenticitatea și intuiția.


Cu ce poți susține comunitatea?

Un gând, o întâlnire 1 la 1 pe detalii legate de viață, antreprenoriat, muzică și scenotehnică.


bottom of page